sâmbătă, 12 februarie 2011

Citate celebre Paulo Coelho

Nu vreau să mă schimb, fiindcă nu ştiu cum să mă schimb. Sunt deja foarte obişnuit cu mine însumi.


În toate momentele vieţii noastre există lucruri care s-ar fi putut întâmpla, dar până la urmă nu s-au întâmplat. Există clipe magice care trec neobservate şi brusc mâna Universului ne schimbă destinul.


Rareori ne dăm seama că suntem împresuraţi de Extraordinar. Miracolele se întâmplă în jurul nostru.
Inima este cea care hotărăşte şi doar ce hotărăşte ea este important. Noi toţi am avut parte de o asemenea experienţă în viaţă. Noi toţi, la un moment dat, ne-am spus printre lacrimi: "Sufăr din cauza unei iubiri care nu merită". Suferim deoarece ne imaginăm că dăm mai mult decât primim. Suferim deoarece dragostea noastră nu este recunoscută. Suferim pentru că nu ne putem impune propriile noastre reguli.

Când nu mai aveam nimic de pierdut, am primit totul. Când am încetat a fi cine eram, m-am regăsit pe mine însămi. Când am cunoscut umilinţa şi supunerea, am devenit liberă.

Chiar dacă ar fi însemnat despărţire, singurătate, tristeţe, iubirea îşi merită fiecare bănuţ din preţul ei.

Mereu îţi faci prieteni noi şi nici nu trebuie să stai cu ei zi de zi. Când ne vedem tot timpul cu aceleaşi persoane, ele ajung să facă până la urmă parte din viaţa noastră. Şi cum ele fac parte din viaţa noastră, încep să vrea să ne-o schimbe. Dacă nu eşti aşa cum vor, se enervează. Fiindcă toată lumea are o noţiune exactă despre cum trebuie să ne trăim viaţa. Şi nimeni nu ştie cum trebuie să-şi trăiască propria-i viaţă.

Dragostea rămâne. Doar oamenii se schimbă.


Când toate zilele sunt egale înseamnă că oamenii au încetat să vadă lucrurile bune care au apărut în viaţa lor de câte ori soarele traversează bolta.

Când îţi doreşti ceva cu adevărat, tot Universul conspiră pentru îndeplinirea visului tău.

Rareori ne dăm seama că suntem împresuraţi de extraordinar. Miracolele se întâmplă în jurul nostru, semnele lui Dumnezeu ne arată drumul, îngerii insistă să fie auziţi, dar noi, fiindcă suntem învăţaţi că există formule pentru a ajunge până la Dumnezeu, nu luăm seama la nimic din toate acestea. Nu pricepem că El se află oriunde Îl lăsăm să intre.

E periculos să iubeşti! Iubirea e ca un drog. La început ai senzaţia de euforie, de abandon total. Apoi, a doua zi, vrei mai mult, încă nu e un viciu, dar îţi place senzaţia şi îţi închipui că o poţi ţine sub control. Te gândeşti la persoana iubită vreme de două minute şi uiţi de ea vreme de trei ore. În scurt timp însă, te obişnuieşti cu acea persoană şi începi să fii complet dependent de ea. Acum te gândeşti la ea trei ore şi o uiţi două minute. Dacă ea nu e lângă tine, încerci aceeaşi senzaţie ca şi drogaţii când nu îşi obţin drogul. În acel moment, aşa cum drogaţi fură şi se înjosesc ca să facă rost de ceea ce le trebuie, şi tu eşti dispus să faci orice pentru dragoste!


Dragostea este o fiinţă sălbatică. Când încercăm să o ţinem în frâu, ne distruge. Când încercăm să o închidem, ne înrobeşte. Când încercăm să o înţelegem, ne tulbură.


Am plonjat în adâncul sufletului meu şi ştiu că încă mai vreau lucruri bune, multe lucruri bune de la viaţa asta.


Te iubesc mult, cum n-am mai iubit niciodată şi tocmai de aceea plec pentru că, dacă aş rămâne visul s-ar transforma în realitate, în dorinţa de a poseda, de a dori ca viaţa lui să fie a mea. în fine, toate lucrurile care transformă dragostea în sclavie. E bine să avem grijă de ceea ce luăm cu noi din viaţă.


De aceea e aşa de important să laşi anumite lucruri să treacă. Să le dai drumul. Să te desprinzi de ele. Oamenii trebuie să înţeleagă că nimeni nu trişează, uneori câştigăm, alteori pierdem. Nu aştepta să ţi se dea ceva înapoi, nu aştepta să ţi se recunoască efortul, să ţi se descopere geniul, să ţi se înţeleagă iubirea. Încheie nişte etape. Nu din orgoliu, din neputinţă sau mândrie, ci pur şi simplu pentru că acel lucru nu se mai potriveşte cu viaţa ta. Închide uşa, schimbă discul, fă curat în casă, şterge praful. Încetează să mai fii cine erai şi transformă-te în cine eşti!


Viaţa este uneori foarte zgârcită: trec zile, săptămâni, luni şi ani fără să simţi nimic nou. Totuşi, odată ce se deschide o uşă, o adevărată avalanşă pătrunde prin spaţiul deschis. Acum nu ai nimic, iar în clipa următoare ai mai mult decât poţi accepta.